1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:08
No menu items!

Fostul director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii, trimis în judecată. Ar fi dat unei funcţionare subiectele pentru un concurs

spot_img

Fostul director al Corpului de control al ministrului Sănătăţii Constantin Dina a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat că i-a dat unei funcţionare din minister o parte din subiectele pentru proba scrisă la concursul pentru funcţia de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control. La rândul său, funcţionara a fost deferită justiţiei pentru mărturie mincinoasă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Dina, la data faptei director al Corpului de Control al ministrului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, infracţiune săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, şi a Silvianei Aramă, la data faptei şi în prezent funcţionar în cadrul Ministrului Sănătăţii, pentru mărturie mincinoasă.

”În perioada 02 – 07 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, inculpatul Dina Constantin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă. Acţionând în această manieră, inculpatul Dina Constantin ar fi facilitat obţinerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă”, a transmis, joi, DNA.

Atunci când a fost audiată în acest dosar, Silvia Aramă ar fi făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut “ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs, afirmă procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

                                                                                                                  Adina Silav