-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:34
No menu items!

Fostul director al CNADNR Mircea Pop, dat pe mâna procurorilor

spot_img

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat marți că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Mircea Pop, fost director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a infracțiunii de conflict de interese.

Reprezentanții ANI au precizat, într-un comunicat de presă, că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Mircea Pop a semnat actul adițional nr. 10/31.01.2013 având ca obiect „extinderea cu 29 luni a contractului de consultanță pentru furnizarea serviciilor de proiectare și supervizare a lucrărilor de construcție a autostrăzii Arad-Timișoara-Lugoj și a Variantei de ocolire Arad”.

Actul adițional viza suplimentarea activității personalului consultantului, precum și suplimentarea valorii contractului cu suma de 1.956.182 euro fără TVA (de la 10.227.694 euro fără TVA la 12.183.876 euro fără TVA), în condițiile în care societatea DP Consult SA avea calitatea de subconsultant pentru autostrada Arad-Timișoara și varianta de ocolire Arad.

Mircea Pop a deținut calitatea de acționar majoritar al SC DP Consult SA, în perioada 25 martie 2011-14 iunie 2012, și a obținut în 2012 venituri din dividende de la această societate în valoare de 1.343.222 lei.

Potrivit inspectorilor de integritate, deși la data de 14 iunie 2012, Mircea Pop a cesionat acțiunile pe care le deținea la SC DP Consult SA, în perioada deținerii funcției de director general în cadrul CNADNR, acesta avea obligația de a nu participa la luarea unei decizii care să producă direct sau indirect un folos patrimonial pentru SC DP Consult SA.

Dispozițiile art. 301 din Codul penal arată că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

R.D.