6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:16
No menu items!

Fostul deputat Sebastian Ghiță, căutat de poliție. El nu mai are imunitate parlamentară

spot_img

Fostul deputat Sebastian Ghiță, pe numele căruia DNA Ploiești a emis, miercuri, mandat de aducere, este căutat de polițiștii pe raza întregului județ Prahova, aceștia desfășurând „întreaga gamă de activități” pentru punerea în executare a mandatului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Marian Popescu, a declarat, pentru Agerpres, că pe numele lui Sebastian Ghiță a fost emis de procurorii DNA Ploiești un mandat de aducere, iar IJP Prahova „desfășoară întreaga gamă de activități pentru punerea în executare a mandatului”.

Totodată, Popescu a precizat că Ghiță este căutat în tot județul.

Procurorii DNA Ploiești au emis, miercuri, mandat de aducere pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, după ce acesta nu s-a prezentat la Parchet în baza citației anchetatorilor, au declarat surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, Ghiță a fost citat să se prezinte la DNA Ploiești la ora 12,00 în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, el trimițându-și avocații, care au refuzat să facă declarații în fața presei.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru AGERPRES, că deocamdată nu se știe unde se află Sebastian Ghiță, el fiind în acest moment „dispărut” și căutat în baza mandatului anchetatorilor.

Andrei Tudor