2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 12:30
No menu items!

Fostul deputat Pandele şi un fost primar argeşean, condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare

spot_img

judecator

Fostul deputat Sorin Andi Pandele şi un fost primar din Argeş au fost condamnaţi la cinci ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie, completul de cinci judecători ai instanţei supreme majorând pedepsele iniţiale de trei ani cu suspendare primite de cei doi inculpaţi.

Potrivit sentinţei publicate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de cinci judecători a admis recursul formulat de DNA împotriva sentinţei pronunţate în decembrie de ICCJ în dosarul fostului deputat Sorin Andi Pandele, condamnat în primă fază la trei ani de închisoare, cu suspendarea executării, majorând pedeapsa la cinci ani.

Astfel, pedeapsa a fost descontopită, iar fostul parlamentar a primit o pedeapsă de cinci ani de detenţie şi interzicerea unor drepturi pentru luare de mită, cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, un an de detenţie pentru fals material în înscrisuri oficiale.

În final, magistraţii au contopit pedepsele, urmând ca Sorin Andi Pandele să execute pedeapsa de cinci ani de închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă, fostul primar al comunei argeşene Bradu Costel Zamfir, inculpat în acelaşi dosar, a fost condamnat la pedeapsa finală de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, fals intelectual şi uz de fals în legătură directă cu o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

De asemenea, în acelaşi dosar Elena Cornelia Păun a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile de dare de mită în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, complicitate la fals intelectual, complicitate la uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiuni asimilate unor infracţiuni de corupţie.

Sentinţa pronunţată de completul de cinci judecători este definitivă.

Lucian Mera