-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:05
No menu items!

Fostul demnitar comunist, Emil Bobu, a murit

spot_img

Fostul ministru de interne avea 87  de ani

emil-bobu_libertatea.ro

Fostul înalt demnitar comunist Emil Bobu, unul dintre cei mai apropiați lideri comuniști ai soţilor Ceauşescu, a încetat, sâmbătă, din viaţă, la vârsta de 87 de ani, în Spitalul Universitar Bucureşti.

Potrivit unor surse medicale, Bobu a suferit un accident vascular cerebral ischemic, informează Mediafax. Bobu a fost internat la terapie intensivă, sâmbătă dimineaţă, după ce a suferit un infarct miocardic acut. Ulterior, el a făcut şi un accidental vascular, care i-a fost fatal.

În timpul regimului Ceauşescu, Emil Bobu a fost, printre altele, ministru de interne, viceprim-ministru, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR) şi membru în Comitetul Politic Executiv al PCR.

După evenimentele din decembrie 1989, Bobu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, pentru complicitate la genocid, împreună cu alţi trei membri ai Comitetul Politic Executiv – Manea Mănescu, Tudor Postelnicu şi Ion Dincă. În aprilie 1990, la trei luni după condamnare, încadrarea juridică a faptelor a fost schimbată în complicitate la omor deosebit de grav şi complicitate la tentativă de omor deosebit de grav. Totodată, sentinţa anterioară a fost casată, iar Bobu a primit o condamnare mai blândă – 10 ani de închisoare.

La 18 iunie 1993, Tribunalul Municipiului Bucureşti a acceptat cererea de eliberare condiţionată a lui Bobu.

Olimpia Diaconiuc