-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:06
No menu items!

Fostul consilier al lui Băsescu, Gabriel Berca – 3 ani de închisoare cu executare

spot_img

Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului şi consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea continuată de trafic de influenţă.

Judecătorii Tribunalului Bacău au decis în privinţa fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii, menţinând în acelaşi timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzător sumei respective, dar şi măsura controlului judiciar. Un alt inculpat, fostul deputat Mihai Banu, a primit o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare și, de asemenea, instanța i-a confiscat suma de 92.500 de euro.

Cei doi, trimişi în judecată în august 2015, au stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioadă ce ar urma să fie dedusă din pedeapsa dată de instanţă.

Avocaţii celor doi foşti demnitari au declarat pentru Agerpres că vor face apel la decizia instanţei Curţii de Apel Bacău, în următoarele zece zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit rechizitoriului DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, de la omul de afaceri băcăuan Viorel Rusu suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către primăria comunei băcăuane Ardeoani. Banii ar fi fost necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate chiar de firma omului de afaceri denunţător în respectivul dosar.

Andrei Tudor