-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:12
No menu items!

Fostul candidat la președinție, Ninel Potîrcă, judecat pentru evaziune fiscală și spălare de bani

spot_img

Potirca_Ninel

Constantin Ninel Potîrcă, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Gorj, sub acuzațiile de evaziune fiscală (două infracțiuni) și spălare de bani (două infracțiuni).

În rechizitoriul transmis instanței, procurorii au notat că Ninel Potîrcă, în calitate de administrator de fapt, în baza unei procuri de administrare, a înregistrat în evidența contabilă a societății CENTRUM CONSULTING SRL Târgu-Jiu cinci facturi fiscale care atestă operațiuni fictive, prejudiciind astfel statul cu 3.324.516 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.

Același inculpat, în calitate de administrator al SC NYNMETAL SRL Târgu-Jiu, a înregistrat în evidența contabilă a societății 2 facturi fiscale, ce atestă operațiuni fictive, fiind diminuat TVA de plată cu suma de 740.000 lei, au explicat procurorii.

Prin același act de sesizare a instanței, anchetatorii l-au trimis în judecată și pe Tănase Potîrcă, pentru comiterea în formă continuată a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, reținându-se că acesta, în baza unei înțelegeri anterioare cu Ninel Potîrcă, a ajutat la comiterea faptelor descrise.

În plus, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată și a două persoane juridice, respectiv a societăților comerciale SC CENTRUM CONSULTING SRL Târgu-Jiu și SC NYNMETAL SRL Târgu-Jiu, pentru comiterea în formă continuată a infracțiunilor de evaziune fiscală.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciului către bugetul de stat, s-a instituit sechestru asupra unui imobil al lui Ninel Potîrcă, din municipiul Târgu-Jiu.

Constantin Ninel Potîrcă a fost reținut și arestat preventiv în această cauză, în perioada 4 — 10 iulie 2013 inclusiv, iar ulterior, urmare a deciziei din 10 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, față de acesta a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Târgu-Jiu fără încuviințarea organelor judiciare.

Lucian Mera