6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:04
No menu items!

Fostul şef al DGIA, generalul Francisc Radici, audiat în dosarul furturilor de maşini UPDATE

spot_img

Fostul şef al DGIA, generalul Francisc Radici, audiat în dosarul furturilor de maşini

  • UPDATE

Şeful Serviciului Furturi de Autovehicule, Marian Iorga, a declarat luni că furturile unor autoturisme de lux au fost comise printr-o metodă aparte pentru Capitală, după ce proprietarii au lăsat cheile în contact şi motorul pornit, dar sunt vizate şi fapte de înşelăciune cu maşini achiziţionate în leasing.

Comisarul de poliţie Marian Iorga a spus că în acest caz au fost probate până în prezent şapte plângeri de furt. „Până în prezent am reuşit să administrăm probatoriul în şapte plângeri de furt, respectiv trei dosare penale, având ca obiect autoturisme achiziţionate în leasing. Din cele şapte autoturisme am depistat şase, respectiv două din cele ale companiilor de leasing. Discutăm despre gama de autoturisme străine considerate de lux, cu o valoare de piaţă în jur de 15-20 de mii de euro”, a declarat Iorga.

Şeful Serviciului Furturi de Autovehicule a spus că acţiunea de luni a vizat destructurarea grupului infracţional suspectat de furturi de maşini, fiind o continuare a investigaţiei începute la sfârşitul anului trecut, împreună cu procurorii Parchetului Judecătoriei Sector 1.

Iorga a precizat că în acest caz se fac verificări pentru furt, înşelăciune, complicitate furt şi la înşelăciune, tăinuire şi favorizarea infractorului. Printre persoanele verificate sunt şi unele părţi vătămate, suspectate că după ce depuneau sesizările privind furtul autoturismelor, plăteau o sumă de bani pentru a-şi recupera maşinile.

Întrebat cum comentează implicarea unui fost angajat al Armatei şi a unui poliţist în acest caz, comisarul Marian Iorga a răspuns: „Aşa cum s-a demonstrat şi în alte sisteme, nu există pădure fără uscături. Cercetăm eventualele fapte săvârşite şi de aceste persoane, iar în final, în funcţie de probatoriul administrat, vom lua măsuri şi faţă de aceste persoane. Iorga a precizat că o parte dintre maşinile furate au fost recuperate cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi a ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

Şeful Serviciul Furturi de Autovehicule a adăugat că o parte din maşinile recuperate fuseseră vândute unor cumpărători de bună-credinţă.

Fostul şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), generalul Francisc Radici, a fost dus la audieri la Serviciul Furturi Auto, fiind unul dintre suspecţi în dosarul în care mai multe persoane sunt acuzate de furturi şi înşelăciuni cu autoturisme, poliţiştii efectuând luni 32 de percheziţii în Capitală şi în alte cinci judeţe, potrivit unor surse din poliţie.

Surse din poliţie au precizat pentru Sursa Zilei că Francisc Radici ar fi intermediat recuperarea de către o persoană, contra unei sume de bani, a unui autoturism furat. Potrivit surselor citate, persoana căreia i-a fost furat maşina ţinea în torpedou toate actele maşinii. Atunci când s-a dus la firma de asigurări pentru a fi despăgubit, reprezentanţii firmei de asigurări i-au cerut talonul maşinii şi cheia de rezervă. Pentru că nu mai avea talonul, acesta a anunţat în mai multe medii că este dispus să ofere o sumă de bani pentru recuperarea maşinii furate. Fostul şef al DGIA s-ar fi oferit să-l ajute pe păgubit. Francisc Radici i-ar fi spus victimei ce sumă trebuie să le achite hoţilor şi ar fi primit pentru asta un comision.

Polițiștii fac 19 percheziţii în Bucureşti, una în Galaţi, una în Sibiu, trei în Iaşi şi alta în Alba, cei vizaţi fiind apropiaţi ai interlopului Sandu Geamănu.

Prejudiciul în acest caz este de aproximativ 200.000 de euro, gruparea fiind monitorizată de oamenii legii încă din noiembrie 2012, informează Poliţia Română.

Dosarul se află în lucru la Serviciul Furturi Auto din cadrul Poliţiei Capitalei.

A.V.

FOTO realitatea.net