4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:00
No menu items!

Fosta șefă a SIIJ Adina Florea, o nouă lovitură de la Înalta Curte. Foștii procurori Onea și Negulescu, achitați

spot_img

Lucian Onea și Mircea Negulescu, foștii procurori de la DNA Ploiești, au fost achitați, miercuri, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un dosar instrumentat de fosta șefă a Secției Speciale Adina Florea. Decizia nu este definitivă.

Pe 15 iulie 2019, Lucian Onea a fost trimis în judecată alături de fostul procuror Mircea Negulescu, supranumit „Portocală” în această cauză. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Lucian Onea era acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar, Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriu, Adina Florea susţinea că Lucian Onea şi Mircea Negulescu, în instrumentarea a două dosare penale, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe fostul deputat Vlad Cosma, martor denunţător, să plăsmuiască un denunţ în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conţin numele unor persoane din Republica Moldova care ar fi avut cetăţenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracţiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârşită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunţul.

De asemenea, Lucian Onea, cu ajutorul lui Mircea Negulescu, era acuzat că a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor faţă de o persoană despre care ştia că nu este vinovată.

În plus, în cursul lunii mai 2015, în soluţionarea celor două dosare penale, Onea este acuzat că a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunţător.

„În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Lucian Onea, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Mircea Negulescu, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, un denunţ şi tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”, se arăta într-un comunicat transmis de Parchetul General la data trimiterii în judecată a celor doi. 

R. Dan