1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:03
No menu items!

Fosta şefă a Autorității Electorale Ana-Maria Pătru a fost achitată în dosarul de corupție deschis de DNA

spot_img

Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a fost achitată, luni, prin decizia Tribunalului București în dosarul în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor. 

Ea a fost acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici, scrie agerpres.ro.

Totodată, instanța a dispus și ridicarea sechestrului pus pe averea Anei-Maria Pătru.

Decizia nu este definitiva, DNA o poate ataca cu apel.

Potrivit DNA, în perioada aprilie – iunie 2008, Ana-Maria Pătru a pretins, iar în 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.

„În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

În 2009, inculpata Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro,prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana-Maria Pătru prin soţul ei”, susţineau procurorii.

DNA mai spunea că, în anul 2011, Ana-Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi contravaloarea unui autovehicul de lux din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de firmă cu AEP. De asemenea, ea a promis, conform sursei citate, că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
„În 2011, în aceeaşi calitate, Pătru a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţie”, preciza DNA.
Anchetatorii au constatat că Pătru, cu banii proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă descrise, a achiziţionat un autovehicul de lux, iar pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al bunului cumpărat, în acelaşi an, aceasta l-a înmatriculat pe numele unei alte persoane.