-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:41
No menu items!

Fost șef din Poliție, condamnat la închisoare, după ce și-a sechestrat și înjunghiat fosta soție

spot_img

Fostul şef al Poliţiei Locale Oradea, Paul Kover a fost condamnat, marți, de Tribunalul Bihor, la 8 ani și 8 luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat și lipsire de libertate.

Paul Kover a fost trimis în judecată pe 30 ianuarie, după ce și-a sechestrat fosta soție și a înjunghiat-o cu un cuțit în fața blocului unde locuiește femeia.

Bărbatul a fugit de la fața locului, fiind prins după câteva ore într-un bloc în construcție aflat în acea zonă.

În timpul procesului, fostul șef din Poliție nu a făcut declarații, susținând că ”este în stare de șoc”. Expertiza psihiatrică a demonstrat însă că, în momentul atacului, acesta avea discernământ, potrivit ebihoreanul.ro.

”În temeiul art.38 alin.1-art.39 alin.1 lit.b Cod penal, se contopesc cele două pedepse principale, respectiv se aplică pedeapsa de 8 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din cea dea doua pedeapsă, adică 8 luni, rezultând în final pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare”, arată decizia de marți, 28 decembrie, a Tribunalului Bihor.

Magistrații i-au interzis fostului șef din Poliție și să mai dețină orice fel de armă sau să se apropie de locuința fostei sale soții.

În prezent, Paul Kover se află în arest preventiv.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, în termen de cel mult 10 zile.