3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 13:22
No menu items!

Un fost șef de secție de la Spitalul Militar a recunoscut la DNA că lua mită pentru operații

spot_img

Fostul şef al Secţiei Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” din Bucureşti Alexandru Săvulescu a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru 29 de fapte de luare de mită, după ce a primit bani, bijuterii şi alte produse pentru a realiza intervenţii chirurgicale sau examinări. În schimb, pedeapsa stabilită este de trei ani de închisoare cu suspendare, interzicerea unor drepturi, între care cel de a profesa, și a fost lăsat fără o parte din bani.

”În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat mai sus, ar fi primit de la 29 persoane (foşti inculpaţi şi suspecţi în cauză), cu titlul de mită, foloase necuvenite constând în sume de bani (în total 4.750 euro şi 28.050 lei), bijuterii în valoare de 6.515 lei şi alte produse, în legătură cu intervenţii chirurgicale (printre care şi gastrectomie longitudinală – Gastric Sleev, în termeni populari «micşorare de stomac») şi examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor persoane apropiate”, a transmis DNA.

Conform sursei citate, în prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani şi interzicerea unor drepturi printre care şi cel de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate la Tribunalul Militar Bucureşti, între altele, cu propunerea de a se dispune, alăturat confiscării speciale a sumelor obiect al infracţiunii de corupţie, şi confiscarea extinsă a sumelor de 31.480,64 lei, 113.828,75 euro şi 30.000 de dolari stabilite a avea caracter nejustificat, ce au fost depuse/transferate în contul unic prev. de art. 27 din Legea nr. 318/2015 deschis de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, respectiv în subconturile bancare deschise la o unitate bancară, pe numele acestuia şi la dispoziţia organelor judiciare.

În septembrie 2022, Săvulescu a fost plasat sub control judiciar de DNA în acest dosar.

                                                                                                         Adina Bucur