Un fost notar public din București a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare cu executare pentru că a întocmit şi a autentificat în fals contracte prin care au fost vândute imobile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv condamnarea fostului notar public Cornelia Roxana Oprescu la zece ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual.
Cornelia Roxana Oprescu a întocmit şi autentificat în fals contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile “fără ştirea adevăraţilor proprietari şi luând în considerare declaraţiile necorespunzătoare realităţii date în faţa sa de falşi martori de identitate”, se arată într-un comunicat.
A.V.