3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:42
No menu items!

Fost ministru al culturii, mort la 66 de ani. Daniel Barbu suferea de cancer

spot_img

Daniel Barbu, fost ministru al culturii, a murit la 66 de ani. Suferea de boala secolului, cancerul.

Daniel Barbu a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu din București (în prezent Colegiul Național Sfântul Sava) în 1976. Este licențiat în istoria artei la Institutul de Artă din București, pe care l-a absolvit în 1980.

Are un doctorat în istorie, obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1991. Între 1991 și 1993 a urmat studii doctorale în cadrul facultății de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția. De asemenea a fost auditor al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris și a mai susținut cu succes un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999.

Daniel Barbu a activat ca muzeograf în cadrul Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, din 1981 până în 1986, la Oficiul pentru patrimoniul cultural. Între anii 1987 și 1998, a fost cercetător științific, la fostul Institut de Studii Sud-Est Europene al Universității din București, actualmente Academia Română.

Conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București, 1993 – 1996. Din 1997 a fost numit printr-un ordin de ministru al ministrului învățământului, profesor de știință politică la Universitatea din București. În 1999, prin alt ordin al ministrului educației naționale, a fost numit conducător de doctorat în științe politice, și confirmat în 2007 de ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului.

D.Constantin