4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:27
No menu items!

Fost lider al mafiei din Boston, găsit vinovat de crime şi conspiraţie

spot_img

Fost lider al mafiei din Boston, găsit vinovat de crime şi conspiraţie

Fostul lider al mafiei din Boston, James „Whitey” Bulger, a fost găsit vinovat luni de crime şi conspiraţie de către juriul unui tribunal din Massachusetts, în nord-estul Statelor Unite, scrie presa americană.

După cinci zile de deliberări, juraţii l-au găsit vinovat pe Bulger, în vârstă de 83 de ani, pentru 31 din cele 32 de capete de acuzare formulate împotriva sa, a precizat CNN.

Bulger îşi va afla pedeapsa pe 13 noiembrie.

Fostul şef al grupării din Winter Hill era judecat pentru 19 crime comise în perioada 1972-2000 şi pentru extorcare, spălare de bani şi trafic de arme, fiind găsit vinovat de 11 din aceste 19 crime.

Aflat ani de zile pe lista cu cei mai căutaţi fugari de către FBI și dispărut la sfârşitul lui 1994, Bulger a fost arestat în California în iunie 2011, unde locuia de mai mulţi ani sub un nume fals, împreună cu partenera sa.

C.I.