3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 16:31
No menu items!

Fost judecător, șpagă pentru viața de apoi

spot_img

dna

Un fost judecător de la Curtea de Apel Ploieşti, în prezent avocat în cadrul Baroului Prahova, este urmărit pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut şi primit de la un inculpat bani şi bunuri în valoare de aproximativ 83.000 de euro. Fostul magistrat nu s-a mulțumit însă doar cu bunuri pe care să le valorifice pentru a-și ușura traiul, ci și-a asigurat și viața de apoi: a primit și contravaloarea unei cripte într-un cimitir din Ploiești.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Ploieşti au început urmărirea penală faţă de Fieraru Ştefan, fost judecător la Curtea de Apel Ploieşti, în prezent avocat în cadrul Baroului Prahova, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Direcția Națională Anticorupție

Potrivit DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora Fieraru, în perioada 2008-2009, în calitate de judecător la Curtea de Apel Ploieşti, a pretins şi primit de la un denunţător sume de bani, produse alimentare, bunuri electrocasnice, materiale de construcţie şi manopera unor lucrări efectuate la două imobile deţinute de magistrat şi de familia acestuia în Ploieşti, „precum şi contravaloarea unei racle edificate în incinta unui cimitir din oraş”, toate în valoare de aproximativ 83.000 de euro. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, raclă înseamnă „sicriu, coșciug”, dar cum procurorii precizează că este vorba despre „o raclă edificată în incinta unui cimitir din oraș”, sigur s-au referit, de fapt, la o criptă.

În schimbul acestor bani şi bunuri, susţin anchetatorii, Ştefan Fieraru a promis că îşi va exercita influenţa pe lângă judecătorii care aveau spre soluţionare cauza penală în care denunţătorul avea calitatea de inculpat, în scopul adoptării unei soluţii favorabile acestuia.

DNA mai precizează că fostului judecător i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Raluca Dan