-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:36
No menu items!

Fost inspector la Autoritatea Națională a Vămilor, șef al contrabandei cu țigări la Halmeu

spot_img

Fost inspector la vamă, șeful contrabandei cu țigări de la Halmeu

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Oradea l-au trimis în judecată luni pe Ionuț Cristian Apostol, fost inspector principal în cadrul Compartimentului de Verificări Interne al Autorității Naționale a Vămilor (ANV), sub acuzațiile de contrabandă cu țigări și constituire de grup criminal organizat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 24-26 februarie 2010, „profitând de funcția sa și de relațiile pe care le are la Vama Halmeu (județul Satu Mare), sub pretextul efectuării tranzitului vamal spre Ucraina a 1.024 de baxuri de țigarete Capital netimbrate, a introdus țigările în România și le-a livrat unor contrabandiști din localitatea doljeană Galicea Mare”.

Țigările, în valoare de peste 4,2 milioane de lei (aproximativ un milion de euro) nu au mai putut fi vămuite la Halmeu, deoarece TIR-ul care le transporta a ajuns fără încărcătură în punctul de trecere a frontierei.