1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:16
No menu items!

Fost general NATO: Pierderea Hersonului va fi ”Stalingradul” lui Putin

spot_img

Generalul francez Michel Yakovleff, fost comandant militar al forțelor NATO în Europa, a afirmat marți că un rezultat pozitiv al contra-ofensivei Ucrainei în Herson ar putea fi un punct de cotitură în conflictul inițiat de Rusia.

”Acesta poate fi un moment de răsturnare [a situației]. Căderea Hersonului va fi precum Stalingradul președintelui Putin, dar într-un sens rău”, a spus Yakovleff, într-un interviu pentru televiziunea LCI.

Trimiterea este la celebra bătălie de la Stalingrad, din cel de-al doilea război mondial, care a reprezentat un moment de cotitură pentru ostilitățile de pe frontul de Est. După 1942, Hitler a trecut în defensivă, iar Stalin în ofensivă.

O victorie a ucrainenilor va avea o valoare simbolică foarte mare, în contextul în care Herson este cel mai mare oraș ocupat de Rusia după reluarea ofensivei militare din acest an și după proclamarea unei anexări formale a patru regiuni din Ucraina la Federația Rusă.

”O fortăreață asediată întotdeauna va cădea. Iar Hersonul, în realitate, este asediat. (…) Rușii deja au pierdut Hersonul, ei știu asta. (…) Ucrainenii încearcă să preia orașul fără să îl distrugă. Au nevoie să arate că, pe măsură ce își dezocupă țara, așa cum spun ei, nu o fac la modul à la russe, cu obuze care distrug orașul”, a spus Yakovleff, care este, în prezent, expert militar.

Michel Yakovleff a fost adjunct al șefului statului major în cadrul Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), între 2009 și 2016.

Ministerul Apărării din Ucraina a anunțat luni că au fost eliberate peste 90 de așezări din regiunea Herson, cu o populație de peste 12.000 de locuitori.

Pe 19 octombrie, Rusia a impus Legea marțială în cele patru regiuni anexate, inclusiv Herson. Apoi forțele de ocupație le-au cerut civililor să evacueze orașul Herson înspre malul stâng al Niprului, controlat de Rusia, în așteptarea unei ofensive a Ucrainei.

Tiberiu Szabo