-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:04
No menu items!

Fost director RATB, prejudiciu de 800.000 de euro

spot_img

Viorel Popescu, fost director RATB până în 2012 a fost reținut de DNA pentru că ar fi creat Regiei un prejudiciu de peste 800.000 de euro

viorel popescu ratb

Viorel Popescu este acuzat de abuz în serviciu, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave. Procurorii susțin că între 2011 și 2012, până să fie schimbat din funcție, a favorizat o firmă privată. Societatea nu avea drept de asistență juridică și reprezentare în instanță, și totuși directorul general RATB a semnat un contract cu această firmă, împuternicind-o să recupereze toate creanțele CASMB. Firma avea obligația de asistare la controlul efectuat de CASMB față de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deși, în realitate, nu a existat și nici nu se prefigura un astfel de control.

De altfel, conducerea R.A.T.B. cunoștea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcționarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de C.A.S.M.B., defalcate pe unități lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredințate firmei private prin contractul indicat. În baza contractului de consultanță juridică, R.A.T.B. a efectuat plăți, nelegale și nefundamentate de prestații concrete ale beneficiarului, în sumă totală de 3.657.576,49 lei, aproximativ 820.000 euro, ce reprezintă prejudiciu material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport București.

comunicat DNA

În dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a sesizării formulate de Corpul de Control al Guvernului. Procurorii au dispus și mandate de percheziție la 8 adrese din București, iar Viorel Popescu a fost reținut, urmând să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

S.M.