-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:58
No menu items!

Fostă handbalistă, arestată sub acuzația că a furat 5.000 de euro și un ceas

spot_img
foto: citynews.ro

Andreea Tămaş Stanciu, fostă jucătoare a echipei de junioare CSŞ Zalău şi a celei de senioare HC Zalău, a fost arestată preventiv împreună cu soţul ei după ce au fost daţi în urmărire generală pentru furtul a 5000 de euro şi a unui ceas dintr-o maşină aflată în parcarea unui mall.

Andreea Stanciu şi soţul ei, Gelu Stanciu, au fost prinşi marţi noapte de poliţişti în Zalău, după ce fuseseră daţi în urmărire generală pentru furtul comis în parcarea Iulius Mall, din Cluj, informează sportulsalajean.ro.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj au identificat marţi noaptea, pe raza municipiului Zalău, două persoane, soţ şi soţie, S. Andreea şi S. Gelu, date în urmărire generală de IPJ Cluj. Pe numele celor doi s-a emis un mandat de arestare prevenită pentru 30 de zile pentru că au furat 5.000 de euro şi un ceas dintr-un autoturism aflat în parcare la Iulius Mall din Cluj”, a declarat Tincuţa Dumuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, conform sursei citate.

În vârstă de 23 de ani, Andreea Stanciu, pe numele dinaintea căsătoriei Tămaş, a jucat la CSŞ Zalău, iar pentru o perioadă a avut şi dublă legitimare la HC Zalău. Timp de un sezon a jucat şi la echipa de junioare de la Rapid Bucureşti. Handbalista a făcut parte şi din naţionala de junioare.

Andrei Tudor