Material prezentat de Fundația România Autentic
Istoria centurii fortificate a Bucureștiului începe odată cu venirea pe tronul României, în 1866, a lui Carol I, care punea pentru prima dată problema construirii unor forturi care să apere capitala în cazul unui pericol extern, scrie istorie-pe-scurt.ro.
Lucrarea urma să fie una de mare amploare. S-au înființat mai multe comisii, care au făcut studii pentru a găsi modalitatea cea mai eficientă de a construi fortificațiile. Artileria se dezvolta repede, în contextul revoluției industriale, și centura de apărare trebuia să fie adaptată la acest progres. În anul 1882, după obținerea independenței țării, o nouă comisie reîncepea studiile întrerupte din cauza războiului. În paralel cu comisia din România, ce i se părea, probabil, ineficientă, prințul de 27 de ani l-a invitat la București pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut și apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificații pentru orașele Liege, Namur, Anvers.
Lucrările au început în 1884. Fiecare fort ia numele localității în apropierea căreia era construit, iar după doi ani fortificarea capitalei era declarată, prin lege, lucrare de utilitate publică. În anul 1887, Brialmont modifică planurile, pentru ca forturile să facă față obuzului-mină apărut în 1884, ducând astfel la o creștere considerabilă a costurilor, așa că românii au cerut noi schimbări pentru a scădea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient însă, iar ultimele modificări au fost făcute de către generalul Berindei, directorul lucrărilor, costurile scăzând de data aceasta substanțial. Structura centurii arăta acum diferit de cea proiectată de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumați, i-a fost modificată structura chiar în timpul construcției. Acesta, la fel ca multe altele, e azi părăsit și degradat. În 1888, Carol I a vizitat pentru prima oară centura de fortificații. Anul următor a fost dominat de intense discuții și polemici, atât în parlament, cât și în presă, cu privire la utilitatea fortificațiilor. Intențiile regelui s-au lovit, la fel ca în alte cazuri, de opoziția românilor. Lucrările aveau însă și susținători, printre care ziarul “România liberă”.
Aflat în incinta unei unităţi militare, Fortul 4 Tunari este abandonat, fiind în mare parte inundat. Construcţia lui a fost începută la 30 septembrie 1884, după planurile iniţiale ale gen. Brialmont, dar în timpul execuţiei s-au adus modificări în urma schimbării proiectului de către gen. Berindei.
După construirea unei căi ferate, ritmul lucrărilor a crescut considerabil. În plus, la Brăila era înființată prima fabrică de ciment din România, care a furnizat întreaga sa producție de ciment Portland construcției centurii, până la finalizarea lucrărilor, în condițiile în care până atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrările la fortificații se încheiau în 1894, după 10 ani de la începerea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adică echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei române pe trei ani. Fortificațiile Bucureștiului sunt deosebite: ele au fost ridicate în ultima perioadă în care se manifesta interes pentru estetica acestui tip de construcție, având elementele compozitionale și stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea.
La 17 august 1916, România intră în război de partea Antantei. Cu o lună înainte, ministrul de război, Ion I. C. Brătianu, hotărâse subit părăsirea și dezarmarea fortificațiilor, printr-un ordin secret către Comandamentul Cetății București, în vederea înarmării trupelor de câmp. Strategia de apărare a României, confirmată prin studii începând din 1872, era acum abandonată, locul ei fiind luat de una ofensivă, pe care armata română nu avea capacitatea s-o susțină. Nemții, pregătiți pentru a ataca fortificațiile, au intrat nestânjeniți în capitală și au ocupat, apoi, la sfârșitul anului 1916, două treimi din teritoriul țării.
Nu s-a putut da niciodată răspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificațiilor. Azi au mai rămas 17 forturi și 13 baterii intermediare, din cele 36 de construcții, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de muniții. Multe dintre ele sunt degradate, părăsite și inundate. Majoritatea se află pe teritoriul unor unități militare, dar nu au mai fost folosite.
Olimpia Diaconiuc