-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:33
No menu items!

Forbes: Topul celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume

spot_img

Cea mai mare parte din veniturile rapperului Dr. Dre, în vârstă de 49 de ani, provin din tranzacţia prin care muzicianul a vândut către grupul Apple compania Beats

 dr dre

Rapperul şi producătorul muzical Dr. Dre ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume, cu venituri estimate de 620 de milioane de dolari, a anunţat revista Forbes, potrivit Reuters.

Conform editorilor de la Forbes, veniturile obţinute de Dr. Dre în perioada iunie 2013 – iunie 2014 sunt cele mai mari obţinute vreodată de un artist indiferent de genul muzical abordat. De asemenea, câştigurile sale din perioada menţionată depăşesc veniturile obţinute împreună de următorii 24 de muzicieni din acest clasament.

Cea mai mare parte din veniturile rapperului Dr. Dre, în vârstă de 49 de ani, provin din tranzacţia de 3 miliarde de dolari prin care muzicianul şi-a vândut către grupul Apple compania Beats, producătoare de căşti audio, pe care a înfiinţat-o cu Jimmy Iovine. Celelalte venituri ale sale provin din colaborări cu branduri de coniac şi votcă.

Rapperul P. Diddy, al cărui nume real este Sean Combs, ocupă locul al doilea, la egalitate cu Jay-Z, cu venituri de 60 de milioane de dolari, obţinute din contracte cu firme care produc băuturi alcoolice, articole vestimentare şi colaborări cu televiziuni.

Jay-Z a obţinut acei bani din concerte foarte profitabile, din vânzările celui mai recent album al său şi din imperiul său Roc Nation din domeniul industriei de divertisment.

Drake, în vârstă de 27 de ani, s-a clasat pe locul al patrulea cu venituri de 33 de milioane de dolari. Rapperul canadian a obţinut această sumă din vânzările albumului său „Nothing Was the Same”, un contract de sponsorizare cu firma Nike şi un turneu nord-american.

Duoul Macklemore & Ryan Lewis, recompensat cu Emmy, ocupă locul al cincilea, cu venituri de 32 de milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume este completat de Kanye West (30 de milioane de dolari), Birdman (24 de milioane de dolari), Lil Wayne (23 de milioane de dolari), Pharrell Williams (22 de milioane de dolari) şi Eminem (18 milioane de dolari).

Topul Forbes al celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume a ţinut cont de veniturile obţinute din vânzările de albume, descărcările online, încasările din turnee, apariţiile în filme/ emisiuni de televiziune şi vânzările de produse adiacente. Topul, alcătuit în urma unor discuţii cu managerii, agenţii şi avocaţii rapperilor, a fost realizat cu ajutorul datelor transmise de Pollstar, RIAA (Recording Industry Association of America) şi Nielsen SoundScan.

C.A.