4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:57
No menu items!

Forţele de ordine ruse au dejucat un atentat, într-un depozit de armament chimic

spot_img

arme chimice

Forţele de ordine ruse au anunţat marţi că au dejucat un atentat pregătit de către doi presupuşi islamişti într-un depozit de arme chimice care urmează să fie distruse, în regiunea Kirov, la circa 900 de kilometri est de Moscova, relatează AFP.

Potrivit unui comunicat al Comitetului rus de anchetă, atentatul, care era planificat din septembrie de către două persoane provenind din Caucazul de Nord în depozitul de armament chimic de la Maradîkovski, în satul Mirnîi, „putea să creeze un pericol de moarte pentru sute de persoane”.

Cei doi suspecţi, în vârstă de 19 şi 21 de ani, aparent „adepţi ai wahhabismului” (islam radical), au fost arestaţi, conform sursei menționate.

Atentatul urma să fie comis cu ajutorul unui „dispozitiv exploziv artisanal”, ale cărui componente au fost confiscate de către poliţie în cursul unor percheziţii într-un imobil nelocuit din regiune, fiind confiscate și cărţi cu caracter extermist la domiciliul suspecţilor, potrivit Comitetului.

O anchetă pentru „pregătirea unui atentat terorist” a fost deschisă, se arată mai în comunicat.

C.A.