-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:26
No menu items!

Focuri de avertisment în Crimeea. Putin: Forţele ruse nu au intervenit în Ucraina, dar Moscova poate să trimită militari

spot_img

crimeea

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la „toate mijloacele” pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară. Preşedintele rus le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, potrivit Russia Today.

Preşedintele Vladimir Putin a negat marţi că forţele ruse au intervenit în Ucraina, dar a avertizat că Rusia ar putea să trimită militari în fosta republică sovietică pentru a-şi proteja cetăţenii, relatează AFP.

Răspunzând, într-o întâlnire cu presa la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, unui jurnalist care l-a întrebat dacă forţele ruse ocupă Crimeea, unde bazele ucrainene sunt încercuite de către persoane în uniformă dar care nu poartă vreun semn de identificare, Putin a răspuns „nu, nu participă. Este vorba despre forţe locale de autoapărare”.

Putin a adăugat că o intervenţie militară rusă în Ucraina „nu este necesară, pentru moment”, dar că Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la „toate mijloacele” pentru protejarea cetăţenilor săi în această ţară care se află într-o gravă criză politică.

„Dacă luăm decizia să utilizăm forţele armate în Ucraina, ea va fi întru totul legitimă, în deplin acord cu dreptul internaţional, în măsura în care avem o cerere din partea preşedintelui legitim (Viktor Ianukovici). Obligaţiile noastre coincid, în acest caz, cu interesul nostru de a apăra oamenii pe care îi considerăm apropiaţi din punct de vedere istoric, cultural, economic”, a declarat el, precizând că în acest caz se va putea vorbi despre o „misiune umanitară”.

Acestea sunt primele declaraţii publice pe care Putin le-a făcut de la destituirea, pe 22 februarie, de către Parlamentul ucrainean a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

„Avem o cerere din partea preşedintelui legitim Viktor Ianukovici să efectuăm o intervenţie militară în Ucraina”, a subliniat Putin, apreciind că acesta este în continuare şeful statului ucrainean.

„Există, din punct de vedere juridic, doar un preşedinte legitim. Este clar că nu are putere. Dar, am spus-o deja şi vreau să o repet, acest preşdinte legitim din punct de vedere pur juridic este, evident, Ianukovici”, a subliniat Putin.

El a apreciat că noile autorităţi prooccidentale de la Kiev au ajuns la putere printr-o „lovitură de stat”.

„Poate să existe doar o singură apreciere cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Kiev şi în Ucraina: este vorba despre o lovitură de stat, anticonstituţională, despre o preluare a puterii prin arme”, a declarat Putin.

Preşedintele rus a apreciat, de asemenea, că Viktor Ianukovici „nu are viitor politic”. „I-am spus deja acest lucru”, a declarat Putin.

Forţe ruse au tras focuri de avertisment în Crimeea, după ce militari ucraineni au vrut să se apropie de o bază.

Forţe ruse care încercuiesc baza aeriană ucraineană de la Belbek, în apropiere de Sevastopol, în Crimeea, au executat foc de avertisment după ce militari ucraineni au încercat să se apropie, a declarat un ofiţer ucrainean pentru AFP.

Ruşii au tras focuri de armă în plan vertical, în timp ce un grup de aproximativ 300 de militari ucraineni se apropia de aerodrom, către ora locală 9.00 (şi ora Rmâniei), a declarat telefonic Oleksei Hramov, un ofiţer din cadrul bazei.

„Au tras mai multe focuri în aer şi au spus că vor deschide focul dacă aceştia continuă să se apropie”, a spus ofiţerul.

Militarii ucraineni s-au oprit şi au rămas în afara bazei, potrivit aceleiaşi surse.

Forţele ruse asediază baza de la Belbek, în cadru căreia se află zeci de militari ucraineni.

C.A.