7.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 18:39
No menu items!

Focar de Hepatita A la Constanţa. Medicii sunt nevoiți să reducă perioada de spitalizare

spot_img

În ultimele luni, focare de hepatita A au fost semnalate în mai multe județe ale țării

spital

Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa sunt nevoiţi să diminueze perioada de internare a pacienţilor diagnosticaţi cu hepatită A deoarece nu sunt paturi suficente. Decizia a fost luată în condiţia în care într-o singură săptămână au fost înregistrate 10 cazuri.

Cadrele medicale precizează că deşi internarea este obligatorie, bolnavii nu pot fi spitalizaţi două săptămâni, aşa cum prevede protocolul medical, ci sunt  externaţi când starea de sănătate nu mai pune probleme din punct de vedere al evoluţiei bolii.

În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în prezent se înregistrează mai multe cazuri de îmbolnăviri. Numai la finele săptămânii trecute la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase au fost 13 pacienţi diagnosticaţi cu această boală.

De asemenea, în ultima perioadă mai multe focare de hepatita A au fost semnalate în mai multe judeţe din estul ţării. Spre exemplu, acum şase zile, în  municipiul Buzău a fost confirmat un focar cu 33 de cazuri de hepatita A, printre bolnavi numărându-se copii cu vârste cuprinse între un an şi 16 ani.

Hepatita A este o boală acută infecţioasă şi presupune o perioadă de incubare cuprinsă între două şi şase săptămâni. Medicii atrag atenţia că îmbolnăvirile pleacă de la nerespectarea regulilor elementare de igienă şi se transmit prin mâinile murdare.