-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:23
No menu items!

Foc de armă tras accidental în sediul Poliției Baia Mare

spot_img

Un foc de armă a fost tras în sediul Poliției Baia Mare, miercuri seara. Unuia dintre agenții de poliție i s-a descărcat accidental pistolul în timp ce îl curăța. Conducerea IPJ Maramureș anunță că în urma incidentului s-a declanșat o anchetă internă.

Cel implicat în incident este un poliţist cu vechime de 10 ani în această profesie. De faţă erau alţi trei poliţişti, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

„În cursul serii de miercuri, la ora 19.33, la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare un poliţist a tras un foc involuntar de armă, în pardoseala încăperii, în timp ce curăţa armamentul. În urma producerii evenimentului, nu a rezultat rănirea unor persoane”, a transmis, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cozma.

Ea a adăugat că se efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.

                                                                                                                  Adina Silav