6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:56
No menu items!

Foștii miniștri de externe, reuniți după 5 ani. Adrian Năstase și Adrian Severin, printre invitați

spot_img

Foștii miniștri de externe ai României s-au reunit, vineri, la inițiativa șefului diplomației, Bogdan Aurescu, în cadrul Consiliului Consultativ al Ministerului Afacerilor Externe

mae_externe

La reuniune au participat Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Adrian Severin, Petre Roman, Mircea Geoană, Mihai-Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu, Cristian Diaconescu, Teodor Baconschi, Titus Corlățean. Ultima reuniune a avut loc acum 5 ani.

MAE a comunicat că întrunirea este o platformă de dialog informal, reunită în scopul valorificării expertizei existente „pentru consolidarea și dezvoltarea procesului de reflecție strategică a MAE asupra temelor de actualitate de politică externă”.

Situația actuală din mediul internațional, mai ales din punctul de vedere al securității în sens larg, cu precădere din vecinătatea noastră estică, impune o acțiune cât mai eficientă a diplomației române, iar sub acest aspect dumneavoastră puteți avea o contribuție esențială, datorită expertizei instituționale și profesionale considerabile pe care o dețineți

Bogdan Aurescu
ministru de externe

Participanții la întâlnire s-au pronunțat în favoarea unei strategii de politică externă care să fie asumată ca proiect național și să urmărească o creștere a profilului internațional al României și o îmbunătățire a percepției statului român în plan extern. Pe agenda discuțiilor s-au aflat, totodată, teme precum susținerea parcursului european al Republicii Moldova, combaterea riscurilor pe planul securității regionale, cu accent pe regiunea Mării Negre, procesul de modernizare a Politicii Europene de Vecinătate și eforturile și implicarea activă a României în acest proces, reconfigurarea relațiilor comunității occidentale cu Rusia și modalitățile de reacție adecvată față de conduita Moscovei.

Fostul ministru de externe și fost premier Adrian Năstase a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a fost condamnat pentru corupție, iar Adrian Severin, fost europarlamentar și ministru de externe, a fost trimis în judecată pentru alte infracțiuni.