În conflictul geostrategic aflat în desfășurare, este de așteptat ca Rusia să apeleze la șantaj economic
Update 17.10 Declarații Răzvan Nicolescu
Am avut o discuție cu Romgaz, Transgaz și Petrom în legătură cu aprovizionarea cu gaz pentru iarnă. În primul rând , nu există niciun risc ca populația României să fie afectată în furnizarea de gaz, indiferent de evoluțiile regionale. În al doilea rând, nu se impune nicio măsură suplimentară față de cele luate în ultimele luni pentru asigurarea aprovizionării. Vom face doar un singur lucru – să informăm Comisia Europeană în legătură cu situația apărută astăzi.
Consumul este de 16 mil mc, producția este de 31 mil mc (pe zi).
Importul planificat de WIE, Imex și Conef de 0,2 mil mc, adică 0,5% din consum. Am primit notificare de la Gazprom că aceste cantități vor scădea cu 5%, 9% mâine și 5% duminică – deci cantități absolut nesemnificative.
Transgaz a cerut explicații dispecerului Gazprom de la Sofia. Dacă unul dintre importatori a renunțat, problemă tehnică sau altceva. Până în prezent, Transgaz nu a primit un răspuns oficial.
Vorbim de mult timp că un asemenea lucru s-ar putea întâmpla.
Update 15.43 Declarații Victor Ponta:
Nu ne afectează nici consumul casnic, nici industrial.
Dar este un bun prilej să înțelegem că nu trebuie să mai depindem de Gazprom și că trebuie să exploatăm toate gazele pe care le avem, cu respectarea normelor de mediu.
Evident că și pentru România, și pentru celelalte state europene, sancțiunile reciproce ne afectează, dar este un preț pe care merită să îl plătim.
Livrările de gaze din Federația Rusă către România au fost reduse vineri cu 5% față de ceea ce era planificat, fără ca partea română să fi primit vreo motivație din partea rușilor, a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, citat de Agerpres.
”Fluxurile de gaze prognozate a fi livrate din Federația Rusă către România s-au redus astăzi cu 5% față de ceea ce era planificat. Este vorba de cantități mici. Nu am fost oficial informați oficial în legătură cu motivul acestei reduceri”, spus Nicolescu.
Ministrul a convocat pentru ora 16.00 o ședință de analiză pe această temă cu reprezentanții Transgaz, Petrom și Romgaz.
Joi, companiile de gaze din Polonia și Slovacia au anunțat că livrările de gaze din Rusia au fost reduse cu 24%, respectiv cu 10% față de cantitatea din contracte.
Vineri a intrat în vigoare o nouă serie de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei. UE a restricționat accesul la piețele de capital europene pentru Rosneft, Transneft și ramura petrolieră a gigantului Gazprom – Gazprom Neft.
În ultimii ani, Moscova s-a folosit de statutul de furnizor de gaze pentru a control politic și strategic în relația cu beneficiarii, provocând două crize majore în 2006 și 2009.
România are un grad de dependență de 10-20% față de Federația Rusă, raportat la consumul anual de gaze.
S.Z.