Insecte gingaşe, care aduc primăvara în sufletele şi pe meleagurile noastre, viu coloraţi şi liberi hoinari, fluturii îşi fac popasul pe orice floare doresc. Aceste creaturi miraculoase servesc de mii de ani ca motiv de meditaţie, inspiraţie şi creaţie.
Un mit al Zair-ului povesteşte că omul urmează ciclul vieţii unui fluture, pentru că, în copilărie, este o omidă mică, iar la maturitate o omidă mare şi devine o crisalidă abia la bătrâneţe, iar mormântul lui este coconul, de unde iese sufletul sub forma unui fluture.
Pentru azteci, fluturii reprezintă simbolul sufletului – un fluture care zboară printre flori reprezintă sufletul unui războinic căzut pe un câmp de luptă, deoarece războinicii se întorc pe pământ sub formă de fluturi.
În Japonia, fluturele este simbolul femeii şi al călătorului spiritual, deoarece prezenţa lui anunţă vizita a unei persoane dragi. Doi fluturi semnifică fericirea maritală.
Legenda povesteşte că Dumnezeu s-a gândit să facă nişte fiinţe pentru care florile să fie indispensabile şi cărora să le dea în stăpânire împărăţia de arome şi culori. Astfel, a făurit câţiva coconi şi le-a poruncit îngerilor să-i atârne prin livezi şi păduri, pe crengile copacilor, printre mugurii care se pregăteau să pleznească. Odată cu desfacerea mugurilor, coconii au crescut şi din ei au ieşit flori vii, albe ca zăpada, pe care Dumnezeu le-a numit fluturi. Zi de zi, îşi desfăta privirile cu dansul minunat al creaţiei sale, mulţumit că fluturii se răsfăţau şi se scăldau în cupele florilor pe care le iubeau.
Dragostea este o ploaie de fluturi într-un suflet ales.
Roxana Mera