-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:50
No menu items!

Florin Salam, în sondaje pentru un loc în Parlament

spot_img

Un sondaj de opinie online care include mai multe personalităţi ale romilor, printre care autointitulatul rege al romilor din România, Dorin Cioabă, şi manelistul Florin Salam, a fost lansat la Cluj-Napoca, personalitatea cea mai votată urmând să se afle pe lista unui partid la alegeri.

Sondajul a fost lansat de către mai multe organizaţii ale romilor, fiind o premieră naţională, transmite corespondentul Mediafax.

Până la această oră, Florin Salam este clasat pe locul 2, cu 16%, iar Dorin Cioabă, ultimul loc, cu 2%. Sondajul este valabil în perioada 23-29 septembrie.

Preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Cluj, Dragoş Roşianu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, la lansarea sondajului, că de mai mulţi ani nu există o reprezentare bună a etniei rome în Parlament. „Am lansat, în premieră naţională, un sondaj de opinie online pe site-ul www.sondaje-rromi.eu în urma crizei de identitate politcă a romilor care se înregistrează la ora actuală. De mai mulţi ani nu există o reprezentare bună a etniei rome în Parlament şi vrem să vedem care dintre personalităţile rome incluse în acest sondaj se va plasa cel mai bine astfel încât să intre în Parlament pe listele unor partide româneşti. În sondaj au fost incluşi regele Dorin Cioabă, manelistul Florin Salam, apoi Vasile Ionescu, Aurel Pascu şi Rudolf Moca, personalităţi cunoscute în rândul etniei. Lista rămâne deschisă, romii având posibilitatea de a nominaliza şi alte persoane”, a spus Roşianu.

La rândul său, Florin Bârsan, reprezentant al Partidului Alianţa Democrată a Romilor din România, a declarat că, după centralizarea rezultatelor sondajului, asociaţiile iniţiatoare vor invita la negocieri partidele politice româneşti pentru a stabili pe lista căruia va fi inclus, pe un loc eligibil, la Camera Deputaţilor, cel mai bine plasat reprezentant al etniei, în schimbul voturilor romilor. „Vom vedea şi care sunt ofertele partidelor româneşti şi le aşteptăm la un dialog. Având în vedere situaţia juridică în care se află Partida Romilor şi a liderului Nicolae Păun, care a fost anchetat, nu mai există un interes pentru politică din partea comunităţilor romilor din România. Această formaţiune nu mai reprezintă romii şi de aceea noi insistăm pentru o continuare a reprezentării etniei în Parlament. La sondajul online pot vota toţi romii, din ţară sau din diaspora, care cred că este nevoie de o schimbare a reprezentării etniei în Parlament”, a spus Bârsan.

Acesta a adăugat că romii s-au emancipat şi mulţi dispun de calculatoare şi telefoane smart cu care pot accesa site-ul pentru a putea vota în cadrul sondajului online.

Sondajul se va desfăşura perioada 23 – 29 septembrie, iar rezultate vor fi comunicate în 30 septembrie, după care vor fi iniţiate negocieri cu partidele româneşti.

Sondajul a fost lansat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Cluj, Asociaţia Romilor din Transilvania, Centrul Creştin al Romilor, Partidul Alianţa Democratică a Romilor, Fundaţia Roma Umanitate Cluj-Napoca, Fundaţia Sindy Humanitas, Organizaţia Etnică a Romilor din România.

Valeriu Motoc