2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 13:32
No menu items!

Florin Popescu, omul Elenei Udrea, candidează pentru PMP la europarlamentare cu dosar penal sau chiar din arest

spot_img

Florin_Popescu_SZ

Deputatul Florin Popescu a anunțat ieri că se retrage de pe lista pentru europarlamentare a partidului de suflet al lui Traian Băsescu, după ce DNA a cerut arestarea sa. Popescu, un apropiat al Elenei Udrea, a aflat ieri, după o vizită făcută procurorilor anticorupție, că pe numele său este deschis un dosar privind „mită cu pui grill”. Imediat după ieșirea de la DNA, pentru a nu încurca discursul electoral al șefilor săi de partid, care susțin că arestările din politic nu ating PMP, pentru că acest partid are numai oameni curați, fără dosare în justiție, Popescu a declarat că îsi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situației sale și că se pune la dispoziția justiției, dar că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situației apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis sa ma retrag și de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare

Florin Popescu
deputat

Anunțul deputatului PMP este, însă, unul strict electoral și fără efecte, deoarece atât el cât și liderii Mișcării Populare știu foarte bine că legea din România permite și unui mort să candideze atâta vreme cât la data validării sale la Biroul Electoral Central era viu. Astfel de cazuri s-au mai întâlnit în anii electorali, mai ales la alegerile locale. Potrivit legii, după rămânerea definitivă a candidaturilor, listele partidelor nu mai pot fi modificate sub nici o formă.

(4) Candidaţii pot renunţa la candidaturi până la data rămânerii definitive a candidaturilor. În acest scop, aceştia declară în scris pe propria răspundere că renunţă la candidatură. Declaraţia se depune la Biroul Electoral Central

(6) În cazul unei renunţări la candidatură sau al decesului unui candidat după data-limită de depunere a candidaturilor, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi alianţele politice sau electorale nu au posibilitatea înlocuirii candidatului.

Legea 33/2007 privind alegerile pentru Parlamentul European
articolul 19

Nicoleta Vera