4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:03
No menu items!

Cîțu: „Sunt dezamăgit”

spot_img

Florin Cîțu a anunțat, vineri, că a convocat o ședință a Biroului Executiv al PNL pentru sâmbătă, la ora 12.00, sugerând că ședința în care 42 de lideri au votat pentru convocarea Consiliului Național duminică, de la ora 12.00, ar fi nestatutară. „Sunt dezamăgit de această situație”, a spus Cîțu. 

El a încercat să se apere în fața valului de nemulțumiri ale liderilor liberali care au cerut demiterea sa, afirmând că proiectul Anghel Saligny, de la care a pornit scandalul în partid, este pus în aplicare de Guvern, și nu de el. „Am avut discuții și cu vicepreședinții”, a spus Florin Cîțu. „Un alt motiv invocat a fost cel al programului Anghel Saligny. Eu am riscat o guvernare pentru a-l adopta. Este bizar să-l invoci în acest context”, a continuat Cîțu.
 
„Și eu sunt dezamăgit, e o situație pe care cu greu o explic pentru că multe discuții au legătură cu guvernarea, nu cu PNL”, a adăugat el. 
 

Cât despre ședința BEx, Cîțu a precizat: „Am toate documentele. În partid avem o regulă. Eu voi respecta de fiecare dată aceste reguli, am convocat o ședință de Birou Executiv mâine, la 12.00, cu prezență fizică. Cât voi rămâne la PNL voi respecta regulile. Repet: cererile de convocare a BEX sunt adresate președintelui PNL. Eu am tot discutat și știam că sunt nemulțumiri. Multe nu au legătură cu PNL. (…) Guvernarea care nu e optimă o văd și românii, nu doar eu. Sunt lucruri pe care puteam să le facem mai bine.”

„Urmare a solicitărilor trimise de majoritatea membrilor BEx și luând în considerare toate prevederile statutare si regulile agreate în partid privind convocarea ședințelor, se convoacă ședința BEx mâine (sâmbătă), la ora 12.00, la sediul PNL din Aleea Modrogan, nr. 1, cu prezență fizică”, a transmis echipa Cîțu.

Raluca Dan