-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:21
No menu items!

Florin Cîțu, în război cu parlamentarii care îl obligă să dubleze alocațiile copiilor: Să mai doneze ei din venituri!

spot_img

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, i-a invitat pe parlamentari, în special pe cei care au inițiat legea dublării alocațiilor pentru copii, să-și doneze veniturile la bugetul de stat. Cîțu i-a acuzat pe social-democrați de populism și a precizat că alocațiile vor fi dublate, dar că acest lucru va fi posibil numai în etape, scrie g4media.ro.

„Alocaţiile vor fi dublate, asta e promisiunea pe care o fac, dar în etape. Foarte multe dintre aceste cheltuieli sociale se fac în etape. În acelaşi timp, le spun parlamentarilor care tot votează astfel de legi în România anului 2020 într-o criză economică globală să găsească o altă ţară în Uniunea Europeană sau în lume care face astfel de eforturi în această perioadă, să crească alocaţii, să crească pensii, să aloce suplimentar pentru sporuri. În Germania, statul întârzie plăţile către foarte multe companii care au furnizat echipamente sanitare în perioada de criză din cauza acestor costuri mari şi probleme la buget. Poate că ar trebui ca dintre parlamentari să mai doneze din venituri să putem să avem la buget mai mulţi bani să dublăm alocaţiile. Eventual, cei care au votat să facă acest efort. Atunci, ar fi un demers credibil, dar să votezi o lege fără să dai o sursă de finanţare, asta este populism. Arată ce au făcut din primul moment socialiştii de la PSD. Din primul moment în care au intrat în Opoziţie, nu au făcut decât să aprobe pe bandă rulantă legi care ar fi aruncat în aer bugetul României, în 2020, într-o situaţie de criză. Nu mai spun de faptul că au vrut să voteze împotriva prelungirii stării de urgenţă, în frunte cu preşedintele interimar, etern interimar se pare, ceea ce a fost un gest criminal din partea lor”, a afirmat Cîţu, prezent la Digi24.

El a mai adăugat că legea care dublează alocaţiile în 2020 este neconstituţională, deoarece a fost votată în Parlament fără să existe prevăzută o sursă de finanţare.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează art. 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii. În favoarea respingerii ordonanţei au votat 166 de deputaţi, 63 – împotrivă şi 29 s-au abţinut.

Proiectul de respingere a ordonanței de urgență merge la promulgare, iar odată cu respingerea definitivă rămâne în vigoare dublarea alocațiilor.