1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:15
No menu items!

Florin Cîțu despre achiziția celor peste 100 de milioane de doze de vaccin pentru România: „Putem să o anchetăm pe Ursula, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract”

spot_img

Fostul premier Florin Cîțu a găsit scuza pentru achizițiile de miliarde făcute în pandemie, de guvernul condus de el, pentru milioanele de doze de vaccin pe care țara noastră le plătește degeaba. Cîțu dă vina pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe care propune să „o anchetăm, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană”.

În plus, fostul prim-ministru și ministru de Finanțe din perioada când România a antamat cele 100 de milioane de doze de vaccin, susține că ministerul Sănătății (n.r. – condus, la acea vreme, de USR PLUS, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă) „putea să spună oricând că nu vrea să dea comanda”.

„Tot acest program la care a participat România a fost decis în Uniunea Europeană până în 2023. A fost decis la început. România a primit o cotă parte pe care am luat-o, dar până acum este o mică parte. Nu se știa – vine doza a doua, a 3 a, doza a 4-a. Guvernarea de azi, ministerul Sănătății putea oricând să spună că nu vrea să mai dea comanda, ministrul Finanțelor putea să spună că nu vrea să facă plata”, a declarat Cîțu.

Întrebat dacă acest contract ar putea fi modificat sau suspendat, fostul premier a spus că da, oricând se poate face acest lucru.

„Putem să o anchetăm pe Ursula, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană au venit aceste vaccinuri”, a adaugat Cîțu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, zilele trecute, că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin, pentru 15 milioane de români. Ciolacu a acuzat, la Antena 3, că fostul Guvern a făcut un contract de încă 40 de milioane doze, pentru anii 2022 şi 2023, doze care nu au venit încă în România, iar costul acestora a fost de 730 de milioane de euro. Alte câteva zeci de milioane de doze de vaccinuri au fost cumpărate pentru perioada pandemiei, 2020-2021, dar mai bine de o treime dintre ele au fost donate, vândute sau distruse, deoarece expirau.

Marilena Nedelcu