-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:25
No menu items!

Florin Cîțu, deranjat că hackerii ruși nu știu cine e președintele Senatului

spot_img

Florin Cîțu s-a arătat deranjat de atacurile cibernetice produse de hackerii ruși în țara noastră, pentru că aceștia nu au știut cine este președintele Senatului, punând această funcție pe poza lui Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Florin Cîţu, preşedintele Senatului, a declarat luni, despre ameninţările hackerilor ruşi privind atacuri cibernetice asupra site-urilor unor instituţii din România că o simplă căutare pe net i-ar fi ajutat să afle această informaţie.

”În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta. În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să greşeşti invers, dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Florin Cîţu. 

Florin Cîţu și-ar putea pierde funcția de președinte al Senatului, chiar săptămâna viitoare, informează surse politice pentru Antena 3.

Motivul principal ar fi că Florin Cîțu a criticat în mod repetat alianța PNL cu PSD, chiar luni spunând că această coaliție nu este una „naturală”, iar el și-ar dori o a doua alinață cu USR. De asemenea, fostul președinte al PNL a atacat în ultima perioadă atât partidul său cât și coaliția de guvernare cu privire la măsurile economice care ar urma să fie introduse în programul de guvernare.

Marilena Nedelcu