-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:10
No menu items!

AUDIO Înregistrare EXPLOZIVĂ cu Florin Cîțu: „Dacă vrem Dezvoltare sau Transporturi, o să ne coste Energia, Educația sau MAE”

spot_img

Ședința conducerii PNL s-a finalizat, vineri, cu concluzia că liberalii nu vor ceda cele două ministere de forță, Dezvoltarea sau Transporturile. Florin Cîțu s-a asigurat că liderii partidului îl susțin în această negociere, deși el și-ar fi dorit și ministerul Finanțelor.

„Din ce înțeleg, vrem Transpoturi sau Dezvoltare. Ca să iei unul din astea, te costă. Nu suntem în situație favorabilă. Dacă noi ne așteptăm să luăm fără să ne coste, ne înșelăm.

Trebuie să înțelegem că azi am ajuns aici și dacă vrem unul din două, ne costă ori Energia, MAE, Educația.

Dacă avem 7 ministere, ne putem trezi cu 5.

Ei sunt pe poziții de forță, voi dați prim-ministrul, noi dăm restul. Văd că toată lumea renunță la Finante, deși asta ne va costa când facem bugetul„, le spune președintele PNL colegilor liberali în ședința conducerii.

La negocierile de vineri, Marcel Ciolacu le-a transmis liberalilor că dacă UDMR iese din coaliție, atunci și PSD va ieși. În același timp, liderul PSD ar fi susținut că partidul său este dispus să voteze un guvern minoritar până în februarie pentru că a promis public că România va avea guvern până joi.

Marilena Nedelcu