1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:33
No menu items!

Florin Cîțu a cedat. Și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL

spot_img

Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL, deși ar fi vrut să facă agest gest „în fața colegilor”. Cîțu s-a trezit aproape singur în sediul PNL, la ședința Biroului Executiv pe care a convocat-o el, după cea convocată de liderii PNL vineri.

Florin Cîțu s-a trezit doar cu doi dintre liderii partidului, la BEx-ul convocat de el, Theodor Stolojan și Dan Vîlceanu. Liderii PNL au vrut să îi arate, astfel, că trebuie să își dea demisia din funcția de președinte al PNL, funcție pe care aceștia vor să i-o dea premierului Nicolae Ciucă. 

„Aș fi vrut să îmi prezint demisia în fața colegilor, dar am depus-o la partid, pentru că ei nu au fost aici. Colegilor mei se pare că le-a lipsit curajul”,a declarat Cîțu. El a vrut să sublinieze că deși a rămas singur în partid, nu este singur, deoarece „este înconjurat de principii liberale”.

„Oamenii vin și pleacă, principiile rămân mereu lângă mine. Nu le reproșez nimic (contestatarilor mei), vreau să mă asigur că principiile rămân, dacă întotdeauna ne păstram valorile și principiile liberale vom rămâne puternici, atunci când abdicam și mergem în spatele populismelor, atunci veți vedea că lucrurile se vor înrăutăți”, a adăugat Cîțu.

Întrebat dacă el va demisiona și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns: „Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”. „Nimeni nu mi-a cerut demisia” de la șefia Senatului, a adăugat el.

De altfel, conducerea PNL a convocat vineri după-amiază un Birou Executiv, în care s-a decis convocarea Consiliului Național, pentru a convoca un congres extraordinar, cel mai probabil în duminica următoare, pe 10 aprilie. 

Marilena Nedelcu