1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:13
No menu items!

Flori cu miros de cadavre în putrefacţie, noua atracţie a unei grădini botanice

spot_img

În grădinile botanice de pe întregul teritoriu al Americii de Nord, cel mult patru exemplare de Amorphophallus Titanum înfloresc pe parcursul unui an

 amorphophallus-titanum

Două exemplare de Amorphophallus Titanum, cea mai mare floare din lume, ale căror inflorescenţe uriaşe, în formă de falus, emit un miros asemănător celui de cadavre aflate în putrefacţie, atrag numeroşi turişti în aceste zile la Grădina Botanică Marie Selby din Sarasota, în statul american Florida.

Potrivit Reuters, originare din Indonezia, aceste plante înfloresc foarte rar şi cu atât mai puţin în „captivitate”, iar faptul că două exemplare „gemene” de Amorphophallus Titanum înfloresc aproape simultan, la doar câteva zile unul de celălalt, în statul american Florida, reprezintă un eveniment de neratat.

amorphophallus-titanum1

Florile acestor plante au culoarea crem şi ating dimensiuni de până la trei metri. Ele emit un miros greu, de carne aflată în putrefacţie, pentru a atrage muştele şi gândacii care o polenizează. Florile rămân deschise doar 48 de ore, iar următoarea inflorescenţă apare după foarte mulţi ani. În grădinile botanice de pe întregul teritoriu al Americii de Nord, cel mult patru exemplare de Amorphophallus Titanum înfloresc pe parcursul unui an. La începutul acestei primăveri, s-au produs totuşi mai multe inflorescenţe, într-o succesiune rapidă, la Grădina Botanică Foster din Honolulu, în statul american Hawaii.

În Florida, prima dintre aceste flori, supranumită „Seymour”, i-a surprins pe angajaţii de la Grădina Botanică Marie Selby înflorind vineri dimineaţă, mai devreme decât prevedeau specialiştii.

Aproximativ 2.000 de vizitatori au vizitat acea grădină botanică pe parcursul weekendului trecut, pentru a admira inflorescenţa înaltă de peste 2 metri, depăşind de patru ori numărul mediu al vizitatorilor dintr-un weekend obişnuit.

„Sora” ei geamănă, supranumită „Audrey” va înflori şi ea în curând, peste cel mult 8-10 zile.

Pe pagina de Facebook ai Grădinii Botanice Marie Selby, angajaţii ei spun că Audrey a crescut deja 10 centimetri într-o singură noapte şi a ajuns la înălţimea de 122 de centimetri. Botaniştii americani intenţionează să o insemineze cu polenul recoltat de la Seymour, cu speranţa de a obţine seminţe fertile.

C.A.