-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:39
No menu items!

Florentina Mirică, din nou cercetată disciplinar. Anul trecut, a fost scăpată de Secția pentru procurori

spot_img

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de fosta procuroare a DNA, Florentina Mirică, acum procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Inspecția Judiciară reține următoarele abateri disciplinare: manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu (art. 99 lit. a), nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcție, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii (art. 99 lit. j), nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor or deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente (art. 99 lit. m).

Inspectorii de caz au stabilit că procurorul, prin expresiile utilizate întru-un e-mail adresat tuturor procurorilor din DNA cu privire la probitate profesională a șefului Secției de combatere a corupției din cadrul DNA și prin motivele invocate într-o plângerea formulată la instanţă, a încălcat Legea 303/2004, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor și Legea 544/2001.

De asemenea, prin postarea rechizitoriul dosarului cunoscut opiniei publice sub numele de DIPI2 în rețeaua de intranet, a încălcat dispozițiile Regulamentului de ordine interioară al DNA, Legea nr. 303/2004 și Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pe de altă parte, Mirică a transferat de pe e-mailul instituției pe e-mailul personal o serie de documente, inclusiv documente privind dosarul DIPI2 care permit identificarea unor persoane/situații și dezvăluirea unor date confidențiale

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Mirică a mai fost acnhetată disciplinar, dar a fost „albită” de Secția pentru procurori a CSM.

Andrei Tudor