În cazul adoptării euro în statele din Europa Centrală și de Est, care nu sunt încă membre ale zonei euro, principalele beneficiare vor fi Croația (rating ”BB” cu perspectivă negativă) și Bulgaria (rating ”BBB minus” cu perspectivă stabilă), în timp ce România (rating ”BBB minus” cu perspectivă stabilă) și Ungaria (rating ”BB plus” cu perspectivă pozitivă) sunt într-o situație intermediară, se arată într-o analiză publicată luni de agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, citată de Agerpres.
Cehia (rating ”A plus” cu perspectivă stabilă) și Polonia (rating ”A minus” cu perspectivă stabilă) vor beneficia probabil cel mai puțin.
Totuși, aderarea la zona euro rămâne o perspectivă îndepărtată deoarece a dispărut din agendele politice ale tuturor celor șase state din CEE, precizează Fitch.
Efectele adoptării euro asupra ratingurilor acestor state diferă de la neutru la pozitiv, în timp ce calificativele pentru datoriile în valută vor fi probabil revizuite în creștere, cu o treaptă sau, în cazuri excepționale, cu două trepte, apreciază agenția.
România și Ungaria vor pierde avantajele politicii monetare independente în cazul aderării la euro, avertizează Fitch. Nivelul redus al datoriei guvernamentale a României va permite țării să-și păstreze o anumită flexibilitate, în timp ce economia deschisă a Ungariei va avea de beneficiat de pe urma reducerii costurilor de tranzacționare.
”Euroizarea” (nivelul ridicat al împrumuturilor în euro către sectorul privat și cel guvernamental) din cele două țări este, de asemenea, mai limitată decât în Bulgaria și Croația, deși în Ungaria nivelul datoriei guvernamentale în euro este ridicat (23% din PIB).
Ținând cont de nivelul ridicat al datoriei externe nete ridicate, adoptarea euro va întări finanțele externe în România și Ungaria.
T.S.