-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:51
No menu items!

Fiscul rambursează, în luna mai, TVA de peste 1 miliard de lei

spot_img

Fiscul rambursează, în luna mai, TVA de peste 1 miliard de lei

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează, în luna mai, suma de 1 miliard de lei aferentă deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare existente la 1 mai 2013.

În selecţia lunii mai 2013 au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 8 aprilie 2013 (excepţie făcând deconturile de TVA aferentă operaţiunilor de import soluţionate până la 25 aprilie 2013).

Din deconturile cu compensare şi restituire, care totalizează aproximativ 930 de milioane de lei, se compensează suma de 35,58 milioane de lei şi se restituie suma de 894,3 milioane de lei. Se vor achita și deconturi cu compensare integrală în valoare de 69,54 milioane de lei, precum și deconturi cu compensare parţială în valoare de 7,95 milioane de lei, iar suma de 109,94 milioane de lei se va restitui în perioada următoare.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 894,30 milioane de lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează:

–          Tranşa I (13 mai): respectiv 326,28 mil. lei;

–          Tranşa II (29 mai): respectiv 568,02 mil. lei.

C.C.