-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:04
No menu items!

Firmele lui Sebastian Ghiță au contracte cu statul și după fuga acestuia din țară

spot_img

Aproape 6 milioane de euro este valoarea totală a contractelor încheiate de societățile înființate și controlate de Sebastian Ghiță – Teamnet Internațional și Asesoft Internațional – în cele patru luni scurse de la momentul la care acesta se prepune că ar fi părăsit România.

Potrivit portalului de achiziții publice e-licitatie.ro, în timp ce supraviețuirea Asesoft Internațional a fost asigurată prin contracte mici, atribuite direct de instituții de stat, în perioada decembrie 2016 – aprilie 2017, Teamnet Internațional a încheiat, în urma unor licitații, nu mai puțin de trei contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în valoare totală de 22.331.019 lei fără TVA, adică 26.573.912 lei (5.872.687 euro) cu TVA inclus.

Primul dintre aceste contracte a fost încheiat chiar pe 20 decembrie 2016, ziua în care se prepune că Sebastian Ghiță a părăsit România. Este vorba despre un „contract subsecvent de servicii de administrare, suport tehnic și mentenanță hardware pentru PIAS”. Au urmat, pe 23 februarie 2017, un acord-cadru pentru  servicii de administrare, suport tehnic și mentenanță hardware pentru Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) și un contract pentru „servicii de helpdesk, mentenanță și suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate”.

În privința atribuirilor directe, ultimul contract de acest gen a fost încheiat de Teamnet International pe 19 decembrie 2016 cu Primăria Șendreni, județul Galați. Valoarea acestuia: 95 de lei.

Asesoft – 26 de contracte prin atribuire directă

Spre deosebire de Teamnet, Asesoft Internațional a supraviețuit doar din contracte mici, atribuite direct de instituții de stat, pentru servicii de telecomunicații, asistență și consultanță informatică. În total, au fost 26 de astfel de contracte, în perioada 27 decembrie 2016 – 26 aprilie 2017, în valoare totală de peste 63.000 de lei (aproximativ 14.000 de euro).

Între instituțiile care au atribuit direct contracte Asesoft Internațional în această perioadă se numără instituții de învățământ din București (Colegiul Economic Virgil Madgearu, Colegiul Național I.L. Caragiale, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Colegiul Tehnologic “Viaceslav Harnaj”. Grădinița nr. 206), dar și instituții din Prahova: Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați, Direcția Județeană de Pază, Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaționala pentru Persoane Adulte cu Handicap Tătărăi, Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu handicap Puchenii Mari sau Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Nedelea.

După ce a fost ales deputat, în 2012, Sebastian Ghiță a renunțat la firmele sale, dar a continuat să le controleze. Cel puțin în cazul Asesoft Internațional, Ghiță a cesionat părţile sociale pe care le deţinea ca acţionar majoritar companiei off-shore Minasee Holdings LTD Cipru, al cărui beneficiar real este, potrivit autorităților cipriote.

Raluca Dan