2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:55
No menu items!

Firme cu întârzieri în lucrări de infrastructură, câștigătoare la CNADNR

spot_img

autostrada10 sebes turda

Firmele italiene și austriece care întârzie lucrările de infrastructură cu cel puțin un an și jumătate, câștigă contracte de sute de milioane de euro pentru construcția autostrăzii Sebeș-Turda. Tirena Scavi a câștigat, de pe locul 3, lotul III al autostrăzii Sebeș-Turda. De asemenea, austriecii de la Poor, după ce au întârziat lucările de reabilitarea a liniei de cale ferată Câmpina-Predeal, cu aproape un an și jumătate, au câștigat, de pe locul 2, licitația pentru construcția lotului IV al autostrăzii Sebeș-Turda.

Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România a semnat contractul de proiectare și execuţie autostrada Sebeș – Turda pentru loturile 3 și 4.

Contractul „Proiectare și execuţie autostrada Sebeș – Turda, Lot 3, km 41+250 – km 53+700” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii Tirrena Scavi SPA și are o valoare totală de 420.511.921,44 lei fără TVA. Finanţarea este asigurată din Fonduri Europene ( 85%) și fonduri de la Bugetul de Stat (Guvernul României 515%). Contractul vizează proiectarea și execuţia lucrărilor pe autostrada Sebeș – Turda , Lot 3, durata de execuţie a lucrărilor este de 22 de luni din care: 4 luni – proiectare, 18 luni – execuţie lucrări și 48 de luni perioada de garanţie. Contractul „Proiectare și execuţie autostrada Sebeș – Turda, Lot 4, km 53+700 – km 70+000” a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, Asocierii conduse de Porr Construct și are o valoare totală de 470.004.894,83 lei fără TVA. Durata de execuţie a lucrărilor este de 22 de luni din care: 4 luni – proiectare, 18 luni – execuţie lucrări și 48 de luni perioada de garanţie,

precizează oficialii CNADNR.

Italienii de la Tirena Scavi lucrează de 6 ani la 20 km de autostradă, între București și Ploiești. Și austriecii de la Porr au „uitat” să finalizeze lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Câmpina-Predeal.

Ștefan Etveș