10.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 16:38
No menu items!

Firma RVA a lui Arin Stănescu, fostul lichidator al Petromservice, condamnată penal

spot_img

Stanescu Arin_SZ

Curtea de Apel București a condamnat firma de lichidări judiciare RVA Insolvency Specialists, patronată de Arin Stănescu, la plata unei amenzi penale de 80.000 de lei pentru bancrută frauduloasă. Societatea a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru că ar fi girat „sifonarea” a câteva milioane de euro din fosta Petromservice – a cărei insolvență era gestionată de RVA. Ancheta procurorilor a  blocat scoaterea banilor din Petromservice, societate denumită în prezent PSV Company.

Administrarea insolvenței Petromservice, actuala PSV Company, i-a adus numai probleme celui mai mare jucător de pe piața lichidărilor judiciare – firma RVA Insolvency, a lui Arin Stănescu, președinte al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Curtea de Apel București a decis să condamne firma RVA Insolvency la pedeapsa de 80.000 de lei amendă penală pentru bancrută frauduloasă.  Doina Otilia Milu, partener coordonator în firmă și numărul doi în societate după Stănescu, a primit și ea doi ani de închisoare cu suspendare tot pentru bancrută frauduloasă. Elena Radu, angajat al firmei de lichidări, și Gheorghe Șupeală, fost administrator al Petromservice, au fost condamnați tot la doi de închisoare cu suspendare.

În mod concret, procurorii Parchetului General spun că, în cadrul procedurii reorganizării judiciare a PSV Company (fosta Petromservice) administratorul judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L. a dispus înscrierea în tabelul preliminar a creanţei Anei Bodea în valoare de 6.900.000 euro. Creanţa Anei Bodea a fost înscrisă în lista creanţelor şi înfăţişată în tabelul creditorilor ca o creanţă datorată, deşi suma era nedatorată, iar fapta a fost săvârşită în dauna creditorilor. Ana Bodea a pretins că este moștenitoarea unui zăcământ dintr-o mină deținută de PSV la Budureasa. De altfel, la una din nenumăratele sale arestări preventive, Sorin Ovidiu Vîntu a spus în fața judecătorilor că miza anihilării sale o reprezintă tocmai acel zăcământ.

RVA, bună de plată către PSV Company

Judecătorii Curții de Apel București au admis în parte și acțiunea civilă formulată de partea civilă SC PSV Company SA. Astfel, inculpații RVA Insolvency Specialists SPRL, Doina Otilia Milu, Gheorghe Șupeală și Elena Radu au fost obligați în solidar la plata către SC PSV Company SA a sumei de 20.475.578, 18 lei.

Totodată, au fost desființate parțial ca ilegale următoarele înscrisuri: completarea la tabelul preliminar cuprinzând creanţele înregistrate împotriva averii debitoarei SC PSV Company SA – în insolvenţă, tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC PSV Company SA – în insolvență și lista creditorilor SC PSV Company SA – în insolvenţă, în sensul înlăturării din aceste înscrisuri a creanţei Anei Bodea.

Cristi Ciupercă