Miercuri, la împlinirea unui an de la alegerile locale, fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea și-a exprimat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, mâhnirea cu privire la cele promise, dar nefăcute de actuala conducere a Bucureștiului. “Un an de la cea mai mare minciună și fraudă! Capitala României e condusă acum, de vânzători de țară”, sunt gândurile scrise de fostul edil.
Prim vicepreședintele PSD, Gabriela Firea amendează în postarea de pe Facebook, toate lucrurile promise acum un an, în campania electorală, dar care au rămas neînfăpuite.
“Un an de la cea mai mare minciună și fraudă! Au promis apă caldă, dezvoltare, noi investiții, un trai mai bun pentru toți și au adus cu ei : dublarea prețului la transportul public și anularea a numeroase trasee, deci aglomerație, explozia prețurilor la întreținere, mii de avarii, niciun kilometru de conductă reabilitată, subfinanțarea spitalelor, blocarea șantierelor, alungarea investitorilor, prin suspendarea planurilor urbanistice – deci șomaj, sute de milioane de euro pierdute pentru oraș… mizerie, șobolani, țânțari, parcuri abandonate…”
Gabriela Firea a amintit și de tăierea stimulentelor pentru persoanele vulnerabile, de fraudarea alegerilor și de anularea zecilor de mii de voturi.
“…la care adaug oroarea, pentru că e vorba de oameni vulnerabili – tăierea stimulentelor pentru persoanele cu dizabilități… de luni bune nu se mai plătesc și nici nu sunt prevăzute în Bugetul municipal. Să nu uităm sacii furați de voturi! Și 60 000 voturi anulate fără motiv”, a mai scris fostul primar.
“Jale pe toată linia!
Oare asta s-a vrut?
Să decadā Capitala?
Să o ducă mai prost bucureștenii?
Încep să cred că a fost un plan bine ticluit undeva….
Să crească Sofia, Budapesta, Belgdad etc?
Capitala României e condusa, acum, de vânzatori de țara!
Incompetenți si corupți pâna în măduva oaselor ”, și-a încheiat postarea prim vicepreședintele PSD.
Cora Dumitrescu