1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:19
No menu items!

Final cu lacrimi și leșin la procesul lui MM Stoica. Sentința – pe 30 mai UPDATE

spot_img

Mihai Stoica a izbucnit în plâns chiar la începutul procesului, când a intrat în sala de judecată. Fiica sa a leșinat. Magistrații au rămas în pronunțare

IGPR acuzat de licitaţii trucate
foto: ziuacargo.ro
  • UPDATE

Magistrații Curții de Apel București vor decide peste o săptămână, pe 30 mai, dacă admit contestația în anulare formulată de fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, caz în care acesta ar urma să fie eliberat ori dacă o resping, situație în care MM Stoica va rămâne după gratii.

Judecătorii Curții de Apel București au luat în discuție, vineri, după două amânări, contestația în anulare depusă de fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, la pedeapsa cu închisoarea pe care a primit-o în dosarul Transferurilor.

Luna trecută, procesul s-a amânat pentru că motivarea deciziei ÎCCJ privind prescripția nu fusese publicată în Monitorul Oficial. La auzul acestei decizii, Mihai Stoica a ţinut să precizeze că judecătorilor le este uşor să vorbească, însă el stă în puşcărie.

Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsă. Ministerul Public n-a cerut pedeapsă în cazul meu. Vă este uşor să amânaţi, dar eu fac puşcărie degeaba. (…) Am venit de la ora 6.00 dimineaţa, pentru ca dumneavoastră să amânaţi acum. E uşor de vorbit, însă eu stau la puşcărie,

a spus fostul manager general al echipei Steaua Bucureşti.

Instanţa a amânat până la 23 mai judecarea acestei contestaţii. Practic, judecătorii decid, vineri, definitiv, dacă vor anula sau nu pedeapsa pe care MM Stoica a primit-o în dosarul Transferurilor.

Avocaţii lui Stoica spun că a fost aplicată greşit legea penală mai favorabilă, motiv pentru care el a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare. Mihai Stoica a plâns în sala de judecată, iar fiica sa a leșinat. În ultimul cuvânt, Stoica le-a spus magistraților că și fiica și nepoata sa trăiesc din pensiile bunicilor, pentru că el era singurul lor întreținător. MM Stoica a divorțat de soția sa atunci când a început procesul în dosarul Transferurilor.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

M.N.