2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:44
No menu items!

Filmul lui Zgonea despre Antonescu – 4 voturi „pentru” și 37 „împotrivă” în două ore

spot_img

Zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a postat pe Youtube, după modelul lui Traian Băsescu, un mesaj video în care critică atitudinea lui Crin Antonescu față de Guvern, USL și Senat. Zgonea folosește un limbaj destul de dur față de fostul președinte al Senatului în mesajul postat pe canalul personal.

Zgonea spune că liderul PNL, Crin Antonescu, „fuge de orice responsabilitate. A fugit de la guvernare, a fugit din USL și acum fuge de la sefia Senatului. Nu va putea fugi însă de electorat”. În plus, șeful Camerei Deputaților îl caracterizează pe Antonescu drept un om „instabil”, care „se lasă pradă unor gesturi impulsive și emoționale”.

În cadrul mesajului, Valeriu Zgonea vorbește încă de USL, spunând că viitorul președinte al Senatului trebuie să provină din USL. Cu toate acestea, uniunea nu mai există.

Pentru acest video, Valeriu Zgonea a primit, în două ore, doar 4 voturi „pentru” și 37 „împotrivă” de la cei care au vizionat mesajul.

http://www.youtube.com/watch?v=_1k5Mb6xyK0

Valeriu Motoc