3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 4:25
No menu items!

Fiica şefului Poliţiei din Bacău a fost găsită într-o gară din Suceava

spot_img

Fata şefului Poliţiei din Bacău a fost găsită în gara din Suceava, după ce a plecat de acasă duminică, la prânz.

Ana Maria Tuluc le-ar fi spus părinţilor că merge să se întâlnească cu o prietenă și nu s-a mai întors, fiind dată dispărută de familie. Fascinată de romanele poliţiste, fata le-ar fi lăsat părinţilor nişte indicii, însă nimeni nu a reuşise să le descifreze, potrivit Antena 3.

Din primele informaţii, minora s-a plimbat cu trenul, a mers în judeţul Neamţ, apoi la Iaşi, şi a ajuns la Paşcani unde a petrecut mai mult timp.

Noaptea trecută, a ajuns în gara Burdujeni din Suceava, unde a observată de poliţiştii de la Transporturi Feroviare. Avea o sacoşă de rafie în mână şi părea confuză.

Oamenii legii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă în momentul în care au văzut-o singură în gară şi ştiau că nu mai urma să plece niciun tren. Au vorbit cu ea şi au identificat-o rapid.

Starea de sănătate a adolescentei este bună, iar tatăl ei a venit să o ia acasă.

                                                                                                                  Adina Silav