-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:54
No menu items!

Fiica lui Paul Walker, Meadow, îi va moşteni averea

spot_img

paul-walker

Ca orice moştenire considerabilă, aceasta vine şi ea cu nişte complicaţii. Nimic şi nimeni nu îi va aduce tatăl înapoi adolescentei de 15 ani, însă Paul Walker s-a asigurat ca aceasta nu va duce lipsă nimic în cazul morţii lui.

Vedeta din „Fast andFurious”, în vârstă de 40 de ani, şi-a lăsat averea de 25 de milioane de dolari fiicei lui de 15 ani, printr-un testament, după ce a murit într-un accident de maşină, în luna noiembrie 2013. Însă se pare că sunt nişte complicaţii ce apar în acel document.

Meadow, care încă plânge moartea tatălui său, ar putea fi prinsă în lupta pentru  custodia sa care se dispută între mama sa,  Rebecca Soteros, şi părinţii lui Paul Walker. Actorul şi-a numit tatăl, Paul Sr., ca executor al testamentului său. De asemenea, a cerut ca mama sa, Cheryl, să fie tutorele legal al fiicei sale.

Meadow se mutase de curând în Los Angeles pentru a locui cu tatăl său după ce, până atunci, crescuse alături de mama sa în Hawaii. Paul le spusese prietenilor cât de fericit era că fiica sa a revenit în viaţa lui. Din păcate, timpul petrecut împreună a fost foarte scurt.

De curând, o expertiză medicală a fost publicată în ceea ce priveşte cauza morţii sale: Paul nu a murit în urma impactului, aşa cum se credea, ci a trăit pentru câteva secunde, el decedând din cauza focului care s-a declanşat în urma impactului maşinii de stâlp. În cazul prietenului său, care conducea maşina, Roger Rodas, de 38 de ani, nu a fost la fel – el a murit în urma impactului.

G.T.