2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:01
No menu items!

Fiica lui Bruce Willis şi Demi Moore, implicată într-un accident auto

spot_img

Rumer Willis este primul dintre cei trei copii ai lui Bruce Willis cu Demi Moore, care au fost căsătoriţi între 1987 şi 2000

 Rumer Willis

Actriţa americană Rumer Willis, fiica lui Bruce Willis cu Demi Moore, a fost internată în spital luni după ce taxiul cu care se îndrepta spre locuinţa sa din Hollywood a fost implicat într-un accident, potrivit contactmusic.com.

Am fost implicată într-un accident în timp ce mă aflam pe bancheta din spate a unui taxi. Mă doare spatele foarte rău. M-am dus la doctor şi mi-au făcut tot felul de analize. M-au consultat foarte amănunţit

Rumer Willis,

fiica lui Bruce Willis cu Demi Moore

Actriţa şi-a exprimat pe Twitter nemulţumirea faţă de reacţia companiei de taximetre ale cărei servicii le folosea în momentul accidentului. „Sunt un mare fan al uberx (companie de taximetre, n.r.) dar, după ce am fost implicată într-un accident în timp ce foloseam o maşină de-a lor şi a trebuit să plătesc totuşi călătoria, sunt foarte dezamăgită”, a scris Rumer Willis, în vârstă de 26 de ani, pe platforma online.

Rumer Willis este primul dintre cei trei copii ai lui Bruce Willis cu Demi Moore, care au fost căsătoriţi între 1987 şi 2000. Ea a jucat în mai multe producţii de televiziune, dar şi în câteva filme pentru marele ecran, chiar alături de tatăl său, cum ar fi „Cât îmi dai ca să te împuşc?” şi „Ostaticul”.

C.A.